charset ?>">
Cauciucurile Lassa sunt relativ noi pentru segmentul său de piață, brandul a aparut în anul 1974 ca urmare a unei alianțe între companiile Lassa și the BFGoodrichCompany, care au încheiat un acord de colaborare. Rezultatul acordului a fost startul construcției uzinei pentru fabricarea anvelopelor, ea a durat trei ani, și în 1978 uzina a început să funcționeze la randament maxim.
Lassa se orientează spre piața europeană, și în anii 90 ai secolului 20 compania a primit câteva premii de la experți europeni, care au recunoscut calitățile comerciale și tehnice ale anvelopelor. Deși anvelopele Lassa au un preț accesibil, compania oferă o deservire tehnică foarte bine pusă la punct – din mai multe cauze ea este considerată una din cele mai bune din lume. Atenția față de consumator, interesul față de tehnologiile noi, și accentual pe siguranță sunt trei priorități ale companiei.
Lassa este filiala companiei japoneze Bridgestone, iar japonezii mereu au fost foarte atenți la alegerea partenerilor, și încrederea lor față de partenerii turci este un semn foarte bun și important pentru aceștia. Anvelopele Lassa se vând în peste 60 de țări din lume, iar rețeaua de stații de deservire tehnică este și mai extinsă.
Lassa oferă o gamă largă de produse, deși anvelopele companiei, probabil, nu sunt atât de vestite, precum cele ale concurenților europeni. Dar consumatorii la sigur ar trebui să afle careva denumiri de cauciucuri Lassa, de exemplu, cele din seria Impetus Revo 2, care, datorită unei construcții inspirate «înghit» la perfecție toate neajunsurile asfaltului.
Anvelopele din seria Snoways sunt predestinate pentru condițiile climatice dificile, adică pentru zăpadă și ploi reci. Ele au niște caracteristici echilibrate, și se comportă bine chiar în cele mai dificile momente ale iernii, cu temperature extrem de scăzute și ninsori abundente.
Cei obsedați de consumul carburanților și fiabilitatea anvelopelor, pot opta pentru seria Greenways, care poate servi mai mult, decât anvelopele concurenților – cca cu 25 de procente. Datorită unei construcții deosebite, aceste anvelope au un rol important în scăderea consumului de carburanți, oferind cumpărătorului o economie constantă a banilor săi.
SeriaCompetus AT are un al atu, e vorba de desenul neobișnuit al profilului de rulare, care ușurează evacuarea noroiului, dar în acelaș itimp oferă o aderență demnă pe teren sau în alte condiții nestandarte. În plus, aceste cauciucuri sunt foarte rezistente la tăieturi sau alte neplăceri de gen mechanic, care pot afecta anvelopa.
Compania Lassa oferă și anvelope de lux, pentru autovehicule sportive – este vorba de seria Phenoma, care este asemenătoare cu cauciucurile MY de la Bridgestone. Aceste anvelope dispun de cea mai promtă și exactă reacție la orice mișcare a volanului, și nu vor crea probleme în cazul unei frânări extremale și violente.
Gama anvelopelor Lassa include și produse pentru tractoare și mașini 4WD, pentru camioane ușoare, iar în viitor compania intenționează să producă anvelope pentru camioane grele.
Astăzi anvelopele Lassa pot fi cumpărate și în Chișinău prin intermediul companiei Roti.md. Pe site-ul nostru veți găsi pneurile la cele mai avantajoase prețuri.
SKU | Dimensiune | Season | Index | Preț | Stoc | |
---|---|---|---|---|---|---|
14 C inch | ||||||
00000356 | 185 / 0 R14 C | Iarna | 102/100Q | 1227.00 lei | Selectati | |
00000485 | 195 / 0 R14 C | Iarna | 106/104R | 1358.04 lei | Selectati | |
15 C inch | ||||||
00000487 | 195 / 70 R15 C | Iarna | 104/102R | 1286.04 lei | Selectati | |
00000490 | 205 / 70 R15 C | Iarna | 106/104R | 1301.04 lei | Selectati | |
00000492 | 215 / 70 R15 C | Iarna | 109/107R | 1469.04 lei | Selectati | |
00000494 | 225 / 70 R15 C | Iarna | 112/110R | 1500.00 lei | Selectati | |
16 inch | ||||||
00000488 | 195 / 75 R16 | Iarna | 107/105R | 1460.04 lei | Selectati | |
16 C inch | ||||||
00001496 | 185 / 75 R16 C | Iarna | 102R | 1463.04 lei | Selectati | |
00000486 | 195 / 65 R16 C | Iarna | 104/102R | 1269.96 lei | Selectati | |
00000489 | 205 / 65 R16 C | Iarna | 107/105R | 1410.00 lei | Selectati | |
00000491 | 205 / 75 R16 C | Iarna | 113/111R | 1716.96 lei | Selectati | |
00001538 | 215 / 60 R16 C | Iarna | 103/101T | 1509.96 lei | Selectati | |
00000493 | 215 / 75 R16 C | Iarna | 113/111R | 1719.96 lei | Selectati | |
00000495 | 235 / 65 R16 C | Iarna | 121/119N | 1755.00 lei | Selectati |